MAGAZIN COSMETICE NATURALE

Setul cadou unicat conține:

  • Un set trio pentru mic dejun din porțelan vintage marca Winterling Bavaria, produs probabil în anii 50. Setul este format dintr-o ceașcă de ceai, farfuria ceștii și o farfurie laterală. Istoria Winterling Bavaria a început în 1907, în orașul Röslau din nordul Bavariei. În anii 30, fabrica avea 600 de angajați.Astăzi, marca Winterling Bavaria continuă la fabrica Triptis a Grupului Eschenbach Porzellan. În ceașcă, este turnată manual o lumânare parfumată, din ceară 100% soia, cu parfum floral, predominante fiind notele de iasomie și trandafir.  Lumânarea trebuie să ardă 2 ore la prima folosire, pentru a forma un disc de ceară complet topită. Astfel, se evită formarea tunelului de ceară la următoarele arderi. Nu lăsați niciodată lumânarea să ardă mai mult de 3 ore pentru a nu risca spargerea recipientului. După folosirea lumânării, urmele de ceară se spală cu detergent de vase, iar setul de porțelan se refolosește. Ceara naturală de soia nu conține elemente toxice și nu lasă urme pe recipient, arde cu o lumină blândă, fără fum și fără funingine. Pentru mai multe detalii, accesați butonul Informații suplimentare.
  • Cremă de trandafiri & argan, 100% naturală, este formulată cu mai multe tipuri de extracte de trandafir, uleiuri de argan și măceșe, extract de cireșe, toate având efect recunoscut anti-îmbătrânire. Crema este ambalată într-un recipient din ceramică albă, cu volumul de 30 mL.
  • Apa florală de trandafiri, obținută prin distilarea cu aburi a florilor de Rosa Damascena, este 100% naturală și poate fi folosită ca toner de persoanele cu ten sensibil, cu acnee, roșeață, inflamații cutanate etc. Apa florală este ambalată într-o sticlă ambră, de 100 mL.
  • Săpun Sensitive, 100% natural, neparfumat, cu lapte și argilă caolin, pentru piele sensibilă, creează tandemul perfect cu crema și apa florală de trandafiri. Săpunul cântărește aproximativ 100 g.

Setul cadou conține, ca elemente decorative, măceșe, nuci și conuri de brad naturale. Este ambalat într-o cutie din fibră de lemn, legată cu o fundă din satin.

Ceașca vine însoțită de un mini card cu scurte informații despre istoria fabricii care a produs porțelanul.

La cerere, putem include un mesaj scris de mână, de maximum 50 de cuvinte. În cazul în care doriți acest serviciu, introduceți textul dorit în nota de comandă.

Fără palmier || Fără coloranți artificiali || Fără plastic || Doar natură 

Preferăm să cultivăm în regie proprie sau să recoltăm din flora spontană cea mai mare parte a plantelor medicinale și aromatice pe care le folosim în preparatele noastre.

 

Deoarece produsele noastre cosmetice sunt preparate din ingrediente naturale, persoanele care se știu alergice la ingredientele individuale trebuie să fie precaute. În cazul unei reacții alergice, vă rugăm să încetați imediat utilizarea produsului și să luați legătura cu medicul. Vă rugăm să ne raportați această reacție la adresa contact@herball.ro.

RECOMANDARI LUMANARE

Niciodată nu lăsați o lumânare aprinsă nesupravegheată, accesibilă copiilor sau animalelor de companie. Întotdeauna lăsați cel puțin 10 cm între 2 lumânări aprinse. Nu aprindeți lumânări în spații ușor inflamabile. Întotdeauna asigurați-vă că lumânarea aprinsă este poziționată pe o suprafață rezistentă la temperaturi înalte. Niciodată nu lăsați lumânarea aprinsă mai mult de 3 ore. La prima folosire, lăsați lumânarea să ardă doar 2 ore, pentru a obține un bazin uniform, astfel încât să nu se formeze un tunel de ceară la următoarele arderi. Nu permiteți flăcării să atingă recipientul. Cu excepția primei utilizări, înainte de a aprinde lumânarea, scurtați întotdeauna fitilul până la 5mm desupra nivelului cerii, pentru a evita fumegarea și deteriorarea recipientului. Atenție! În timpul arderii, recipientul se poate încinge. Nu manevrați lumânarea când ceara este fluidă și fierbinte. Când lumânarea ajunge la 2 cm de ceară lichidă, scoateți unul dintre fitile cu o pensetă, cu grijă să nu vă accidentați. Stingeți lumânarea când ajunge la ultimii 5mm de ceară și nu mai reaprindeți. Urmele de ceară de la finalul arderii pot fi șterse cu un prosop de hârtie, când ceara nu e fierbinte, dar nici nu s-a solidificat complet, apoi recipientul se spală cu detergent de vase și poate fi refolosit. Ceara de soia este 100% naturală, se degresează ușor de pe vase și nu lasă urme pe recipientul spălat.

Cadou Rose`s Axiom

Set cadou unicat, cu

  • lumânare parfumată într-o casetă din porțelan, marca Winterling Bavaria
  • cremă de trandafiri & argan
  • apă florală de trandafiri
  • săpun fără parfum, cu lapte & argilă caolin

298,00 lei

Stoc epuizat