Magazin
  • Un set trio pentru mic dejun din porțelan vintage marca Winterling Bavaria, produs în anii 45 – 50, după tipul mărcii ștanțate pe verso. Colecția este numerotată.
  • Setul este format dintr-o ceașcă de ceai cu formă conică rotunjită și picior, model în vogă în perioada postbelică, farfuria ceștii și o farfurie plată, decorate cu aur coloidal și flori fine pictate, îmbogățite cu un model dantelat care desăvârșesc opera, o bijuterie de porțelan.
  • Istoria Winterling a început în 1907, în orașul Röslau din nordul Bavariei, o companie înființată de 7 frați. În anii 30, fabrica avea 600 de angajați. În 1954 au început o altă fabrică în Bruchmühlbach – Winterling Porzellan AG, care nu mai mergea la fel de bine ca în anii precedenți. În cele din urmă, compania a dat faliment în anul 2000. Fabrica a fost preluată de Triptis Porzellan GmbH & Co. KG. Noul proprietar a avut probleme și și-a pierdut solvabilitatea în 2004. Persoana care va primi acest cadou, va ține în palme o mică istorie a porțelanului fin bavarez, ce nu mai poate fi reprodus.
  • În ceașcă, este turnată manual o lumânare parfumată, din ceară 100% soia, cu parfum floral, predominante fiind notele de iasomie și trandafir.  Lumânarea trebuie să ardă 2 ore la prima folosire, pentru a forma un disc de ceară complet topită. Astfel, se evită formarea tunelului de ceară la următoarele arderi. Nu lăsați niciodată lumânarea să ardă mai mult de 3 ore pentru a nu risca spargerea recipientului. După folosirea lumânării, urmele de ceară se spală cu detergent de vase, iar setul de porțelan se refolosește. Ceara naturală de soia nu conține elemente toxice și nu lasă urme pe recipient, arde cu o lumină blândă, fără fum și fără funingine. Pentru mai multe detalii, accesați butonul Informații suplimentare.
  • Cremă de trandafiri & argan, 100% naturală, este formulată cu mai multe tipuri de extracte de trandafir, uleiuri de argan și măceșe, extract de cireșe, toate având efect recunoscut anti-îmbătrânire. Crema este ambalată într-un recipient din ceramică albă, cu volumul de 30 mL.
  • Apa florală de trandafiri, obținută prin distilarea cu aburi a florilor de Rosa Damascena, este 100% naturală și poate fi folosită ca toner de persoanele cu ten sensibil, cu acnee, roșeață, inflamații cutanate etc. Apa florală este ambalată într-o sticlă ambră, de 100 mL.
  • Săpun 100% natural, neparfumat, cu ricin și mătase, pentru piele sensibilă. Săpunul cântărește aproximativ 80 g.

Setul cadou conține, ca elemente decorative, măceșe, nuci și conuri de brad naturale. Produsele sunt ambalate în hârtie de mătase aurie și organza.

Ceașca vine însoțită de un mini card cu scurte informații despre istoria fabricii care a produs porțelanul.

La cerere, putem include un mesaj scris de mână, de maximum 50 de cuvinte. În cazul în care doriți acest serviciu, introduceți textul dorit în nota de comandă.

Fără palmier || Fără coloranți artificiali || Fără plastic || Doar natură 

Preferăm să cultivăm în regie proprie sau să recoltăm din flora spontană cea mai mare parte a plantelor medicinale și aromatice pe care le folosim în preparatele noastre.

 

Deoarece produsele noastre cosmetice sunt preparate din ingrediente naturale, persoanele care se știu alergice la ingredientele individuale trebuie să fie precaute. În cazul unei reacții alergice, vă rugăm să încetați imediat utilizarea produsului și să luați legătura cu medicul. Vă rugăm să ne raportați această reacție la adresa contact@herball.ro.

RECOMANDARI LUMANARE

Niciodată nu lăsați o lumânare aprinsă nesupravegheată, accesibilă copiilor sau animalelor de companie. Întotdeauna lăsați cel puțin 10 cm între 2 lumânări aprinse. Nu aprindeți lumânări în spații ușor inflamabile. Întotdeauna asigurați-vă că lumânarea aprinsă este poziționată pe o suprafață rezistentă la temperaturi înalte. Niciodată nu lăsați lumânarea aprinsă mai mult de 4 ore. La prima folosire, lăsați lumânarea să ardă doar 2 ore, pentru a obține un bazin uniform, astfel încât să nu se formeze un tunel de ceară la următoarele arderi. Nu permiteți flăcării să atingă recipientul. Cu excepția primei utilizări, înainte de a aprinde lumânarea, scurtați întotdeauna fitilul până la 5mm desupra nivelului cerii, pentru a evita fumegarea și deteriorarea recipientului. Atenție! În timpul arderii, recipientul se poate încinge. Nu manevrați lumânarea când ceara este fluidă și fierbinte. Când lumânarea ajunge la 2 cm de ceară lichidă, scoateți unul dintre fitile cu o pensetă, cu grijă să nu vă accidentați. Stingeți lumânarea când ajunge la ultimii 5mm de ceară și nu mai reaprindeți. Urmele de ceară de la finalul arderii pot fi șterse cu un prosop de hârtie, când ceara nu e fierbinte, dar nici nu s-a solidificat complet, apoi recipientul se spală cu detergent de vase și poate fi refolosit. Ceara de soia este 100% naturală, se degresează ușor de pe vase și nu lasă urme pe recipientul spălat.

Cadou Vintage Splendor

Set cadou unicat, cu

  • lumânare parfumată într-o ceașcă din porțelan, marca Winterling Bavaria, din anii 45 – 50 
  • cremă de trandafiri & argan
  • apă florală de trandafiri
  • săpun fără parfum, cu ricin & mătase

298,00 lei

Stoc epuizat