Magazin

Cadoul # ACASĂ este pentru gânduri bune și atmosferă caldă, ca acasă. În culori calme și cu parfum liniștitor de miere și lavandă, cu un ceai cald și aromat, va fi vehiculul ideal pentru visare cu ochii deschiși.

Setul cadou conține:

  • 1 set pentru ceai, din porțelan bavarez, marca Bayrische Ostmark, ivoriu,  pictat și decorat manual, bogat ornamentat cu motive florale aurii, dar și portocalii, albastre și mai multe nuanțe asortate de bej. Piesele sunt îmbogățite cu detalii în relief. Este format din 3 piese:

*  ceașcă mare, pentru ceai, cu picior și o toartă atent lucrată, ca o mică operă de artă. Este decorată atât în interior, cu o multitudine de flori și dantelărie aurie, inclusiv pe fundul ceștii.

Dimensiuni ceașcă: volum = 170 ml; diametru = 10 cm, înălțime = 6.5 cm

*  farfurie suport pentru ceașcă, cu marginea ondulată și bordură cu dantelă aurie, alternând cu motive florale. Diametru = 15 cm

*  farfurie pentru desert sau aperitiv, care reproduce, în centrul său, decorul auriu de pe fundul ceștii, precum și decorul farfuriei suport. Diametru = 20 cm

  • 1 set pentru fructe sau sosuri ori pentru pliculețele de ceai, din porțelan bavarez, marca Bareuther. Conform mărcii de pe spatele pieselor, setul a fost produs în perioada cuprinsă între anii 1937 și 1945. Decorurile aurii și florale se potrivesc perfect cu setul pentru ceai, având aceleați nuanțe, atât de fond, cât și ale buchetelor. Setul este potrivit pentru servirea fructelor mici – zmeură, mure, afine, căpșuni – sau pentru servirea sosurilor. Este format din 7 piese:  un bol și 6 farfurii de dimensiuni mici.

* Bolul are două mânere perforate, margini ondulate și două spirale în relief, de o parte și de alta a tortițelor. Este tivit cu aur coloidal. Dimensiune bol: 14.5 cm x 16.5 cm (în dreptul mânerelor). Adâncime = 3 cm.

* 6 farfurii mici, decorate cu flori în centru și margini ondulate, cu bordură din aur coloidal

Scurt istoric al producătorului de porțelan Bareuther, Bavaria

                    Bareuther Bavaria începe producția de porțelan în 1866, cu fostul șef al fabricii de porțelan Huschenreuther. Până în 1904, trece prin mâinile mai multor proprietari, schimbă denumiri, se dezvoltă, devine  cunoscută pentru stilul de decorare ”Indisch Blau”. Datorită standardelor înalte de calitate, reputația companiei a explodat. În 1904 avea 600 de angajați, pentru a putea face față cererii de produse, iar în 1907, s-a transformat într-o corporație. În timpul celui de-al doilea război mondial, instalațiile au fost aproape complet distruse, iar fosta forță de muncă impresionantă a fost spulberată. Consiliul de administrație era însă complet funcțional, iar după război, unul dintre primii pași a fost să ia legătura cu foștii muncitori ai fabricii de porțelan Königszelt, care erau practic fără adăpost, deoarece fosta Silezie a fost declarată teritoriu polonez, iar toți germanii rămași au fost forțați să plece. Așa a reușit să-și revină rapid, începând producția, mai întâi, a produselor ieftine, cerute de piață după război, dar a redevenit unul dintre cei mai mari producători din Germania, în perioada 1955 – 1965. În comemorarea evenimentelor de după război, compania a creat marca de fabrică „Königszelt Bayern” (Königszelt Bavaria) în anul 1979. În 1969, ajunsese la 1000 de angajați. După 1990 însă, concurența din țările cu salarii mici a dus la tot mai multe concedieri. Compania a trebuit să dea faliment în 1994, iar în 2006, fabrica abandonată a fost demolată.

Despre celălalt set de porțelan, cel de ceai, putem spune că are în comun cu setul Bareuther perioada în care a fost produs: între 1933 și 1945. Bayrische Ostmark a fost  o unitate  administrativă înființată în 1933 și a inclus fostele Gau Oberfranken și Gau Niederbayern-Oberpfalz. Gau Bayrische Ostmark a fost denumit în mod obișnuit Ostmark. Orașul Bayreuth a fost orașul său principal. A funcționat până în anul 1945, când a fost desființat.

Marcile care foloseau termenul Bayrische Ostmark sau Ostmark au fost folosite până în 1945.

  • 1 față de masă din bumbac, brodată, cu broderie spartă și șnur din bumbac aplicat, de culoare bej ivoriu, uni. Broderia este executată de jur împreujur, precum și circular, în centrul feței de masă. Marginea este ondulată, brodată. Dimensiuni: 87 cm x 84 cm
  • 1 lumânare din ceară de albine, parfumată cu ulei esențial de lavandă. Lumânarea este turnată manual și are fitil din bumbac. Este parfumată cu ulei esențial de lavandă din cultura proprie. Lumânarea trebuie așezată pe un suport atunci când este aprinsă, suport ce poate fi una dintre dintre farfuriuțele setului pentru fructe. Lumânarea aprinsă degajă un parfum suav, liniștitor, de miere și lavandă. Dimensiuni lumânare: 7.5 cm x 3 cm
  • Nu lăsați lumânarea aprinsă nesupravegheată!

Dacă doriți să îl dăruiți cuiva, îl putem expedia direct destinatarului, oriunde în țară, prin curier, sau îl putem înmâna personal, în București.

Dacă doriți să transmiteți și un mesaj, acesta va fi scris de mână pe un card și va fi inclus în cutia cadoului sau așezat în exterior, sub fundă. Transmiteți mesajul dvs. (maximum 50 de caractere) în nota inclusă în formularul de comandă.

NOTĂ: piesele acestui set cadou sunt vintage. Pentru piesele de porțelan atât de vechi, urmele timpului devin o calitate, nu un defect. Farfuria suport a setului de ceai are ușor ștearsă linia aurie de demarcație a canelurii pentru ceașcă (v. ultima fotografie)

CADOU # ACASĂ

Cadoul conține:

  • set pentru ceai, din porțelan bavarez, format din 3 piese – produs între anii 1933 – 1945
  • set pentru fructe mici, din porțelan bavarez, format din 7 piese – produs între anii 1937 – 1945
  • față de masă din bumbac, brodată
  • lumânare din ceară de albine, parfumată cu ulei esențial de lavandă

Comanda efectuată din afara zonei București – Ilfov se livrează doar după efectuarea plății în cont.

280,00 lei

Stoc epuizat