MAGAZIN COSMETICE NATURALE

Cadoul # BLAUW DELFT conține un sfeșnic de dimensiuni mari și o farfurie din ceramică olandeză unică în lume, fabricată manual în Delft, acolo unde se găsesc cele mai vechi fabrici de ceramică din Europa, care funcționează din anul 1610. Ceramica glazurată este pictată manual doar în alb și albastru.

Setul cadou #BLAUW DELFT este format din următoarele elemente:

  • Sfeșnic mare, cu toartă, din ceramică ”Blauw DELFTS”, pictat manual cu flori albastre, caracteristice. 
    • Diametru bază =  13 cm
    • Înălțime = 19 cm
  • Farfurie decorativă din ceramică ”Blauw DELFTS”, pictată manual cu flori albastre, caracteristice. Piesa deține certificat de autenticitate. Farfuria are, pe spate, perforări pentru a putea fi  agățată, deci poate fi folosită și cu scopul său originar, decorativ. Cu siguranță însă, va face senzație ca mic platou de servire a părjiturilor sau fructelor mici pe o masă festivă, împreună cu fața de masă ce i se potrivește minunat. Poate fi folosită pentru susținerea bomboanelor, bijuteriilor sau a altor obiecte de birotică.
    • Diametru = 19 cm
  • Față de masă din bumbac alb, brodată cu flori albastre și broderie spartă realizată manual. Broderia bogată se potrivește bine cu desenul de pe piesele din ceramică DELFT. Fața de masă are formă pătrată, din bumbac alb, broderia Fața de masă poate fi folosită ca atare, pe o masă rotundă, sau așezată peste o față de masă albă, pe o masă de 6-12 persoane, pentru a da un plus notei festive. Decorul mesei poate conține accente albastre, precum șervete, sau farfurii suport.
    • Diametrul feței de masă = 113 cm
  • BONUS: Lumânare albă, turnată manual, cu aspect antichizat, turnată manual, neparfumată.
    • Dimesniuni: înălțime = 12 cm , diametru = 6.5 cm

Scurt istoric al renumitei ceramici olandeze DELFT

Ceramica Delft Blauw, deși nu s-a numit așa de la început, a apărut la sfârșitul secolului al XVI-lea, la Anvers, creată de un olar italian, ca o alternativă la porțelanul chinezesc mult prea scump, decorat în albastru și alb.

Tehnica s-a extins la artizanii din Anvers, care, din cauza conflictelor din acea perioadă, s-au mutat în Țările de Jos. Cei mai mulți erau în jurul orașului Delft, de unde ceramica a și împrumutat numele. Era un stil distinctiv de ceramică glazurată cu cositor, decorată cu flori, peisaje, cu precădere mori de vânt și bărci cu vele, dar și iconografie istorică sau biblică.

În perioada de glorie a Delft Blauw, existau zeci de fabrici de ceramică active, numeroase dintre ele ocupând foste fabrici de bere. De-a lungul secolelor, aproape toate s-au închis. Multă vreme, vasele Delft au fost achiziționate de turiști, ca suveniruri. În ultimii ani, ceramica Delft și-a recăpătat valoarea în Țările de Jos, mai ales că tinerilor le place să-și îmbogățească decorul cu ea.

Ambalare
  • Cutie ambalată festiv, gata de oferit cadou
  • Panglică din satin albastru
  • Umplutură din lână de lemn

Setul cadou este gata de oferit cadou.

Dacă doriți să îl dăruiți, îl putem expedia direct destinatarului, oriunde în țară, prin curier, sau putem înmâna personal, în București. Factura nu se va regăsi în colet, ci va fi trimisă pe email, cumpărătorului.

Dacă doriți să transmiteți și un mesaj, acesta va fi scris de mână pe un card și va fi inclus în cutia cadoului sau așezat în exterior, sub fundă. Transmiteți mesajul dvs. (maximum 50 de caractere) în nota din formularul de comandă.

NOTĂ: piesele cadoului  # BLAUW DELFT sunt vintage, cu excepția lumânării. Sfeșnicul are glazură crackle, în special pe interior.

CADOU # BLAUW DELFT

Set cadou cu sfeșnic mare și farfurie din ceramică DELFT, față de masă brodată și lumânare

  • sfeșnic mare cu toartă, din ceramică DELFT, pictată manual

  • farfurie din ceramică DELFT, pictată manual

  • față de masă din bumbac, brodată cu flori albastre

  • lumânare albă

  • cutie ambalată festiv

  • panglică albastră, din satin

Comanda efectuată din afara zonei București – Ilfov se livrează doar după efectuarea plății în cont.

350,00 lei

Stoc epuizat

SKU: 00402 Categorii: , ,