DOR. Ce frumusețe de sentiment plăsmuit de sufletul românesc și ce cuvânt simplu, dar profund…
D`OR. Puțin altfel decât cuvântul românesc, dar care în limba franceză înseamnă ”de aur”.
Spunem DOR, scriem D`OR și avem un nume minunat pentru un cadou superb.
Am creat setul cadou # D`OR gândindu-mă că va fi oferit cuiva de care vă e dor. Cuiva cu care vă e dor să beți o cafea, în razele blânde de soare, cu ochii strălucind de bucurie. Să-l oferiți cuiva de aur…
Setul cadou # D`OR este compus din următoarele elemente:
- 2 seturi pentru cafea, din porțelan aurit, fin, de înaltă calitate, ușor, translucid, marca Schumann, Bavaria, din 1945 . Fiecare set este format din ceașcă și farfurie suport pentru ceașcă. Porțelanul este decorat manual cu aur pe fond ivoire, cu flori și acolade în relief, aurite. Ceștile au formă de clopot, cu interiorul complet placat cu. Ceștile au o bază ondulată și cercuri în relief. Toarta în stil rococo este integral aurită. Farfuriile suport reproduc decorurile de pe exteriorul ceștilor, centrul farfuriilor fiind placate cu aur, ca și interiorul ceștilor.
- Dimensiuni ceașcă: înălțime = 5 cm, diametru = 8 cm, volum = 100 ml
- Diametru farfurie suport = 12.5 cm
- 2 lumânări parfumate, în formă de trandafir
- din ceară naturală 100% soia
- cu fitil de bumbac
- arde fără fum și fără funingine
- este non-toxică
- conține uleiuri esențiale
- note florale
- blend original, propriu HERBALL
- dimensiuni: 6 cm x 6 cm
- 2 farfurii suport pentru lumânări. Acestea sunt din aceeași colecție cu seturile de cafea, dar diferă puțin decorul de margine, acoladele fiind cu puțin mai mici. Farfuriile se vor folosi pentru susținerea lumânărilor, însă pot eveni rezerve pentru seturile de cafea. Pot fi folosite pentru susținerea bijuteriilor mici sau ale obiectelor de birotică de mici dimensiuni
- Diametru farfurie suport pentru lumânare = 12 cm
- Ou pictat manual (pe coajă de ou) cu un cocoș
- Set de cosmetice naturale HERBALL, fără coloranți, fără conservanți și fără parfumanți sintetici, care conține următoarele produse:
-
- Cremă cu gălbenele, miere și propolis
- Cu extract de gălbenele, miere și tinctură de propolis
- FĂRĂ VASELINĂ
- 100% naturală
- Recomandată pentru buze, ten, corp
- Volum: 30 ml
- Ulei de masaj și corp, cu plante medicinale
- FĂRĂ PARAFINĂ
- 100% natural
- cu macerate din plante medicinale în uleiuri 100% vegetale
- cu uleiuri esențiale
- volum: 100 ml
- Balsam pentru buze, cu gălbenele și miere, 100% natural
- cu ceară de albine și miere
- cu unt de cacao, ulei de cocos
- cu extract de gălbenele
- ușor parfumat cu uleiuri esențiale de lavandă și mentă
- volum: 5 ml
- Cremă cu gălbenele, miere și propolis
Scurt istoric al producătorului de porțelan Schumann, Bavaria
- Istoria fabricii Schumann începe în 1876, ca un mic atelier de ceramică din Arzberg. Fabrica s-a dezvoltat ca o afacere de familie, preluată succesiv de către fiii lui Carl Schumann. În anii 1920, ajunsese să exporte porțelan în SUA, până în anul crizei mondiale din 1929, când toate eforturile de a mai exporta au devenit zadarnice.Compania Carl Schumann Porzellanfabrik a fost una dintre puținele companii germane autorizate să producă figurine Mickey Mouse sub licență de la Disney. A promovat aceste produse din porțelan, prezentând șoricelul Mickey interpretând un dans tradițional bavarez. Cele mai multe dintre aceste așa-numite produse „ne-ariane” au fost distruse în perioada celui de-al Treilea Reich, între 1934 și 1945 și, prin urmare, sunt printre cele mai rare obiecte de colecție Disney din Europa de dinainte de război. După cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 53 – 54, compania a atins numărul maxim de aproape 1200 de angajați, însă tot atunci a început să stagneze exportul către SUA, care devenise o piață inundată de porțelanul japonez, mult mai ieftin. Mai târziu, reunificarea Germaniei a adus alte mari probleme producătorilor de porțelan, întrucât fabricile de stat din fosta Germanie de Est s-au luptat să intre pe piața Germaniei și au devenit o competiție greu de contracarat. În 1994, fabrica Schumann s-a închis.
AMBALARE
- Cutie kraft, ambalată festiv
- Panglică aurie
- Umplutură din iarbă de lemn
NOTĂ: seturile de cafea din cadoul # DOR sunt vintage. Porțelanul decorat cu aur se spală doar manual, evitând bureți abrazivi sau detergenți agresivi.