MAGAZIN COSMETICE NATURALE

Setul cadou # DYNASTY este conceput pentru o persoană pasionată de istorie și de artă. Acest cadou devine și mai interesant dacă se accentuează modul în care s-au întâlnit piesele ce-l compun și semnificația apartenenței simbolistice ale lor.

Avem un vas specific dinastiei Ming, care a domnit și a marcat China  timp de aproape trei sute de ani.

Avem un alt vas, creat pentru marele Teatru de Operă Liceu, din Barcelona, centrul unui alt imperiu colosal – Imperiul Spaniol, unul dintre cele mai întinse imperii din istorie și unul dintre primele imperii globale. Interesant este că în inima culturală a Spaniei, găsim un simbol al Imperiului Roman, găsit pe teritoriul României de astăzi, în leagănul dacilor de la Sarmizegetusa – capul gorgonei Medusa.

Avem și un vas din Bavaria. Regatul Bavariei a fost un stat german înființat în 1805 și care a existat până în 1918. În anul 1806, regatul a devenit membru al Confederației Rinului, entitate înființată de Napoleon I pentru a înlocui vechiul Imperiu Romano-German. Regatul Bavariei a făcut parte din Confederația Rinului până în 1813, an când a întors armele împotriva Franței. A fost apoi un stat de sine stătător până în 1871, anul înființării Imperiului German, din care va face parte până la căderea acestuia în 1918.

Așadar, setul # DYNASTY este un cadou simbol, pe lângă faptul că este unul special și unic, alcătuit din:

  • Vază cu capac, din porțelan alb, realizată manual și decorată cu aur, model dinastia Ming. Vaza este decorată cu două buchete identice de flori, în mai multe nuanțe de galben, cu accente de aur. La deschidere și la bază, are un brâu cu desene abstarcte în naunte de galben, cu inserții de aur. Este realizată în Germania, în stilul vaselor caracteristice dinastiei chineze Ming. Vasul poate fi și un element de decor, într-un colț al camerei de zi, pe o consolă sau în vitrină. Capacul vazei este bogat decorat cu aur.
    • Dimensiuni: înălțime = 30 cm (cu capac), diametru = 14 cm
  • Platou din porțelan alb, cu decor cap de Medusa. Este realizat pentru Gran Teatre del Liceu, din Barcelona și este decorat cu, posibil, o copie după piesa arheologică Medusa din bronz aurit, descoperită în urmă cu jumătate de secol la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și care se găsește în Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
    • Ce este Medusa. Gorgona Medusa este un personaj mitologic, căreia îi era atribuită capacitatea de a preschimba în piatră pe oricine i-ar fi înfruntat privirile. Medusa avea încă două surori gorgone, pe nume Euryale și Stheno. Spre deosebire de Medusa, celelalte două gorgone erau făpturi nemuritoare. Reprezentările Medusei erau abundente în Antichitate. Între toate aceste reprezentări, aplica de bronz aurit, ce o înfățișează pe gorgona Medusa descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, se distinge prin chipul cu trăsături mai degrabă blânde, plăcute, al personajului. În majoritatea reprezentărilor descoperite în diferitele părți ale lumii, Medusa are trăsături faciale aspre, înfricoșătoare. Astfel de aplice erau, adesea, fixate de piesele de armură (pieptarele) folosite de către împărații Romei.
    • Poate fi folosit ca fructieră, platou pentru aperitiv sau desert, suport pentru lumânări decorative ori pentru bijuterii sau ca element decorativ. Dimensiuni: 25 cm x 20 cm x 3 cm
  • Lumânare naturală, parfumată cu uleiuri esențiale, turnată manual într-o bombonieră din porțelan de Bavaria, decorată cu aur.
    • Dimensiuni bombonieră: înălțime = 10 cm, diametru = 7.5 cm
  • Față de masă rotundă, din dantelă de bumbac, croșetată manual.
    • Diametru = 80 cm

Setul cadou este ambalat festiv, legat cu fundă asortată, gata de oferit.

Dacă doriți ca acest cadou să fie o surpriză, îl putem expedia direct destinatarului, oriunde în țară, prin curier, sau îl putem înmâna personal, în București.

Dacă doriți să transmiteți și un mesaj, acesta va fi scris de mână pe un card și va fi inclus în cutia cadoului sau așezat în exterior, sub fundă. Transmiteți mesajul dvs. (maximum 50 de caractere) în nota din formularul de comandă.

CADOU # DYNASTY

Set cadou cu vas din dinastia Ming, decorat cu aur, platou din porțelan, față de masă din bumbac croșetată manual și lumânare naturală, parfumată cu uleiuri esențiale, turnată într-o bombonieră decorată cu aur

  • vază cu capac, din porțelan alb, realizată manual și decorată cu aur, model dinastia Ming

  • platou din porțelan alb, cu decor cap de Medusa, realizat pentru Teatrul de Operă din Barcelona, Liceu

  • lumânare naturală, parfumată cu uleiuri esențiale, turnată manual într-o bombonieră decorată cu aur, marca Winterling, Bavaria

  • față de masă rotundă, din dantelă de bumbac, croșetată manual

Comanda efectuată din afara zonei București – Ilfov se livrează doar după efectuarea plății în cont.

SKU: 00268 Categorie: