MAGAZIN COSMETICE NATURALE

Porțelanul Rosenthal este una dintre acele avuții care se lasă moștenire, din generație în generație.

Oricât de modern ar fi căminul, oricât de mult am iubi simplitatea și decorul minimalist, porțelanul Rosenthal va fi întotdeauna acel ceva care va face ACASĂ din orice casă.

Acest cadou este special. Este pentru acele persoane care iubesc frumusețea detaliilor și nu pun preț pe perfecțiune. Vechimea lasă urme fine, însă pentru porțelan, aceasta este o calitate, nu un defect.

Poate fi oferit ca dar de nuntă, fiind ”vechiul” ce aduce noroc noii familii.

Piesele se completează frumos, chiar dacă ceainicul are o marcă diferită. Culoarea ivoriu a fondului și nuanțele florilor de trandafir fiind aceleași.

Setul cadou conține următoarele piese:

4 seturi din porțelan Rosenthal, formate, fiecare, din câte o ceașcă pentru ceai sau cafea, o farfurie suport pentru ceașcă și o farfurie pentru aperitiv sau desert.

  • seturile fac parte din celebra colecție Classic Rose
  • porțelanul este deosebit de fin, ușor, translucid, de culoarea fildeșului
  • farfuriile și ceștile sunt decorate manual cu trandafiri roz și motive dantelate în relief
  • mânerele și marginile ceștilor, precum și marginile farfuriilor sunt tivite cu aur coloidal
  • ceștile au capacitate de 150 ml, înălțime 7 cm, diametrul marginii 7 cm
  • farfuriile pentru suport al ceștilor au diametrul de 13 cm, iar farfuriile pentru desert sau mic dejun au diametrul de 20 cm

Ceainic din porțelan bavarez, marca GKC

  • capacitatea ceainicului este de 1.4 litri, înălțime 25 cm (de la bază la vârful capacului)
  • porțelanul ivoriu este fin ca mătasea, desenele sunt clare, iar aurul coloidal este cuceritor, cu toate că prezintă urme șterse pe anumite zone

Față de masă brodată manual, din bumbac

  • dimensiuni: 87 cm x 80 cm
  • este brodată cu trandafiri roz, ce se potrivesc minunat cu setul de ceai
  • are broderie spartă, realizată manual, cu acul de cusut, la fir, în nuanțe de alb și bej
  • este bine apretată și călcată
  • poate fi folosită pe o masă mică sau pe o masă de dimensiuni mari, așezată deasupra unei fețe de masă uni, pentru a o înfrumuseța

Setul cadou este ambalat festiv, cu fundă asortată, gata pentru a fi dăruit. Dacă doriți transmiterea unui mesaj scris de mână, vă rugăm să lasați textul în nota de comandă, în limita a 50 de caractere, iar noi îl vom scrie pentru Dvs.

NOTĂ: piesele acestui set cadou sunt vintage. Seturile Rosenthal sunt marcate ca fiind produse în anii 1927 – 1935, respectiv în anii 1957 – 1958. Cu excepția marcajului de pe spatele pieselor, cele patru seturi sunt identice, colecția Classic Rose fiind produsă decenii la rând.

 

CADOU # ROSENTHAL

Setul cadou conține:

  • 4 seturi vintage din porțelan Rosenthal pentru mic dejun
  • ceainic vintage din porțelan bavarez, marca GKC
  • față de masă brodată manual, din bumbac

480,00 lei

Stoc epuizat