Setul cadou conține:
- Tablou acuarelă, semnat #MaPosArt, pe hârtie Fabriano, 300g, dimensiuni 12.5 x 17.5. Pictura a fost realizată special pentru cadourile HERBALL. Prin operele sale, artista Mari Popescu transmite un mesaj deosebit : ”Dragostea pentru frumos este primul pas în dezlegarea misterului creației sufletului tău, alături de al celuilalt!”. Dimensiune tablou = 18 cm x 13 cm
- Set pentru ceai, din porțelan fin bavarez, vintage, marca Alka Kunst, decorat cu aur (1940). Setul este alcătuit din trei piese: ceașcă, farfuria suport a ceștii și farfurie pentru desert sau aperitiv.
- Dimensiuni: ceașcă – înălțime = 6 cm, diametru = 10 cm; diametru farfurie suport = 15.5 cm; diametru farfurie desert = 19.5 cm
Scurt istoric al producătorului de porțelan bavarez, Alka Kunst
Porțelanul Alka Kunst are o istorie veche în Bavaria. Compania a fost fondată în anul 1872, în Coburg. Firma era cunoscută sub numele de Porzellanveredelung August Alboth, după numele fondatorului. Numele a fost schimbat în Alka Kunst în 1928, după moartea fondatorului. A rezistat până în 2001, când a intrat în insolvență. A fost cumpărată de PM Kapital GmbH & Co. KG și numită Kaiser-Porzellanmanufaktur Staffelstein GmbH & Co.
- Lumânare parfumată cu uleiuri esențiale, turnată manual, în formă de fulg de nea. Lumânarea este ambalată într-un săculeț organza.
Setul cadou este ambalat festiv și este legat cu o fundă asortată, gata de oferit cadou.
Dacă doriți să îl dăruiți, îl putem expedia direct destinatarului, oriunde în țară, prin curier, sau putem înmâna personal, în București.
Dacă doriți să transmiteți și un mesaj, acesta va fi scris de mână pe un card și va fi inclus în cutia cadoului sau așezat în exterior, sub fundă. Transmiteți mesajul dvs. (maximum 50 de caractere) în nota din formularul de comandă.
NOTĂ : piesele din porțelan ale acestui set cadou sunt vintage.